A fost haos total pe Aeroportul Cluj, joi, din cauza unor curse Wizz Air care au fost anulate sau au avut întârzieri și de 6 ore!
După ce la prânz a ajuns un zbor de la Bergamo, care trebuia să aterizeze încă de miercuri, în cursul zilei situația s-a înrăutățit rapid, numărul curselor cu probleme crescând de la o oră la alta.
Nu mai puțin de 10 curse care ar fi trebuit să sosească la Cluj au fost întârziate cu mai multe ore, cele mai multe dintre ele cu aproximativ 3 ore. Însă, cursa de la Londra (Luton) a avut o întârziere de 6 ore. Alte două zboruri au fost anulate, cele de la Zaragoza și Basel.
Avionul de la Bruxelles (Charleroi),, care trebuia să ajungă miercuri era programat să aterizeze joi, înainte de miezul nopții, dar a fost reprogramat din nou pentru astăzi la 12.25.
„Noi suntem în Charleroi, 5 persoane( 4 adulți și 1 copil). Trebuia să plecăm spre Cluj Napoca pe data de 26.06 la ora 19:40, ne-au spus prima dată că întârzie avionul 2 ore, apoi au spus că-l reprogramează pentru data de 27.06 la aproape aceeași oră. Pe 27.06 , la ora 17 iar au spus că întârzie avionul 2 ore, și la ora 19 ne-au spus că s-au reprogramat pentru data de 28.06 ora 11. Este strigător la cer, sunt pasageri cu copiii mici, nu oferă cazare pe motivul că nu mai sunt locuri, in Charleroi nu mai găsești niciun loc liber la hotel. Dacă și astăzi reprogramează cursa spre Cluj pentru altă zi, sincer, nu știu cum vom face…”, a relatat o pasageră pentru Știri de Cluj.
Și în ceea ce privește plecările situația este la fel de confuză, cu întârzieri de ore și zboruri anulate.
Atenție, pentru întârzieri de peste 3 ore se plătesc despăgubiri.
„Pasagerii trebuie să știe că pentru întârzieri de peste 3 ore se plătesc despăgubiri, iar pentru zboruri amânate de pe o zi pe alta compania aeriană trebuie să asigure cazare și hrană”, au declarat pentru sursa citată reprezentanții unei companii care procesează cereri de despăgubire, aflată în terminalul de Sosiri.
La un moment dat, reprezentanții companiei chiar abordau clienții de la zborul sosit de pe insula greceacă Zakynthos, care avea peste patru ore întârziere, anunțându-i că au dreptul la 400 de euro despagubiri.